Cărţile sunt un pic ca asta, de asemenea, deşi în acest caz, este doar o pereche de ei, ambele abordează întrebarea de ce să facă despre toţi refugiaţii climatici. (Organizația Internațională pentru Migrație a ONU estimează că 1,5 miliarde de oameni ar putea fi obligați să se mute numai în următorii treizeci de ani.)



În primul rând este Gaia Vince, un jurnalist britanic de mediu care a intervievat un mare număr de oameni de știință climatice. Cartea ei este „Secolul nomad: Cum migrația climatică va remodela lumea noastră” și ea a înțeles cu siguranță problema politică cheie într-o lume cu încălzire rapidă: unii oameni vor fi răniți mult mai mult decât alții.


Este

în principal o chestiune de distanță față de ecuator. Țările din tropice și subtropicale se vor confrunta cu temperaturi intolerabile, însoțite de furtuni monstru, secete și inundații, cu mult înainte de mijlocul secolului, în timp ce cele din latitudinile temperate vor suferi inconveniente și disconfort, dar cu mult mai puține daune reale.



În special, vor avea în continuare o aprovizionare adecvată cu alimente, în timp ce cei mai apropiați de ecuator își vor vedea colapsul agriculturii. Asta va începe refugiații să se miște în milioanele lor și 70% din populația lumii trăiește în aceste regiuni vulnerabile. Singurele locuri pentru ei pentru a merge pentru siguranță este în țările mai bogate mai departe nord sau mai departe de sud.



Refugiații se vor simți îndreptățiți să se stabilească și în acele țări privilegiate, deoarece țările bogate, industrializate sunt responsabile pentru marea majoritate a emisiilor de gaze cu efect de seră (dioxid de carbon, metan etc.) care au provocat încălzirea. Este uimitor de nedrept ca vinovații să coboare ușor, în timp ce cei nevinovați sunt ruinați, iar cei nevinovați o cunosc.



Mișcarea în masă a refugiaților climatici din țările sărace și calde către cele bogate și temperate este dinamita politică care ar putea distruge cooperarea globală pentru stoparea emisiilor și încălzirea. Toți cei care au acordat atenție știu asta, dar Gaia Vince are o sugestie pentru a face față acestei probleme.





Crawford îi place orice subminează sau dizolvă aceste granițe rigide, cum ar fi ânationâ de Sapmi care unește un fel de Lops din Rusia, Finlanda, Suedia și Norvegia, sau mobilitatea climatică susținută de Simon Kofe, ministrul de externe al Tuvalu.



Țara insulară mică Kofeâs va fi prima care va dispărea pe măsură ce nivelul mării crește, dar vrea ca suveranitatea sa să continue, chiar dacă toți cetățenii săi trebuie să locuiască în altă parte. Suveranitatea țărilor care dau case Tuvaluanilor și refugiaților din alte sute de țări ar supraviețui, dar împărtășită cu numeroasele suveranități ale noilor sosiri.


Impartit inegal



Vince și Crawford sunt oameni sinceri și inteligenți care se confruntă cu o problemă cu adevărat existențială: cum putem coopera pentru a trece peste criza climatică atunci când durerea și vina sunt atât de inegal împărtășite?


Vince scrie despre faptul că trebuie să âvărsăm o parte din identitățile noastre tribale și să îmbrățișăm o identitate pan-specie, dar ambii autori trebuie să știe că ceea ce propun este nerealist și puțin probabil. Biți din această tranziție se agită deja, dar este greu de crezut că poate înlocui loialitățile tradiționale în următorii treizeci până la cincizeci de ani, care este intervalul de timp relevant.



Există, de asemenea, un defeatism ascuns aici. Ambii autori presupun că încălzirea va fi suficient de mare și de lungă durată pentru a forța refugiații să se miște. În mod eficient, scrie o mulțime de planetă ca locuință umană cel puțin pentru o lungă perioadă de timp, dacă nu pentru totdeauna.



Vince este conștient de toate remedierile tehnologice parțiale ale crizei climatice care sunt discutate sau investigate. Ea nu renunță la âgeoengineeeringâ din mână, dar ea nu vede nici potențialul său real.




Author

Gwynne Dyer is an independent journalist whose articles are published in 45 countries.

Gwynne Dyer