Când vecinul meu Licinio, un comunist dedicat, m-a invitat să vin cu el la Lisabona pentru a 50-a aniversare de la căderea dictaturii „Estado Nova” a lui Antonio Salazar, nu am putut rata ocazia de a petrece ziua cu bunul meu prieten și cu toți portughezii pentru a sărbători succesul a ceea ce a devenit un model robust și sănătos pentru o democrație în curs de desfășurare cu succes. Aveam nevoie de ceva de sărbătorit, dat cu doar câteva zile înainte de a urmări știrile cu groază în timp ce forțele întunecate ale autoritarismului s-au îndreptat viguros împotriva studenților și profesorilor din toată America pentru a oprima și a înlătura în mod activ vocile democrației, drepturilor omului, libertății de exprimare, gândirii liberale și liber

tății academice.

Pentru americani, ar putea suna ca un pic de paradox ca un comunist devotat să sărbătorească democrația, dar ideile din spatele sistemelor de guvernare au fost întotdeauna destul de unidimensionale pentru un popor care este gestionat în primul rând pe sunete și strategii de marketing. Aici, în Portugalia, politica nu definește caracterul cuiva, nici nu împarte oamenii în coeziune națională fragmentată sau înlătură mândria de a fi pur și simplu portughez. Oamenii de aici își duc politica la urna de vot în ziua alegerilor, apoi se întorc acasă pentru a-și trăi viața pașnic printre prieteni, vecini și localnici, indiferent pentru cine a votat cineva. Comuniștii, socialiștii, conservatorii, religioșii și nereligioșii împărtășesc mese, muncă, băuturi la bar și conversații în contextul mai important al vieții lor obișnuite. Vecinii mei, comunistul Licinio, familia Santos mai conservatoare, Martorii lui Iehova de alături și oricine altcineva de pe strada noastră rurală se bucură de compania celuilalt. În contrast trist, politica din America definește pe deplin pe toată lumea și dictează totul dincolo de rezultatele alegerilor. De la educație la asistență medicală până la mediu, mâncare, muzică, divertisment, recreere și chiar băi, americanii se asigură că se simt mai drepți decât americanii de peste stradă, în funcție exclusiv de locul în care și cum se află politica lor (joc de cuvinte intenționat).

Deoarece „Revoluția Garoafelor” pașnică a Portugaliei a adus în cele din urmă democrația poporului său, este curios să vedem cum Statele Unite și Portugalia au mers în direcții complet diferite în ceea ce privește cât de mult guvernarea lor, atât națională, cât și internațională, aderă la democrație, drepturile omului, statul de drept, integritatea constituțională și promovarea unei mai bune egalități și oportunități pentru cetățenii lor (precum și pentru alții din întreaga lume). În timp ce Portugalia și-a păstrat convingerile democratice pe care le-a promis Revoluția din 25 aprilie, America s-a transformat încet într-un autoritarism conservator, nu diferit de cel al fostului regim de dictatură Salazar de care portughezii s-au eliberat acum cincizeci de ani.

După evenimentele din 1974, Portugalia a menținut un sistem electoral care este democratic echitabil și echilibrat, împreună cu furnizarea de educație, asistență medicală și oportunități pentru cetățenii săi cât mai bine posibil. SUA, pe de altă parte, și-a reproiectat sistemul electoral într-un mod care să asigure că americanii din clasa mijlocie și cu venituri mici vor beneficia foarte puțin, dacă deloc, compromitând însăși noțiunea de democrație reprezentativă. Conform a două studii independente efectuate de universitățile Princeton și Northwestern realizate în 2014, SUA nu mai este în esență o democrație. Cercetările universităților au descoperit că legile privind finanțarea campaniei „Citizens United” au transformat efectiv SUA într-o oligarhie. Pe scurt, clasa bogată și grupurile de interese speciale pot controla alegerile și pe cine vor să vadă în funcție. Invariabil, ultimul lucru pe care o oligarhie vrea să-l facă este să ofere educație, asistență medicală și oportunități cetățenilor. Acești bani se pierd în propriile buzunare. Acest sistem a rămas necontestat indiferent dacă un președinte democrat sau republican stă la Casa Albă sau o majoritate conservatoare sau liberală dom

ină Congresul.

Un alt lucru esențial care a permis Portugaliei să devină mai democratică decât SUA este că, în ciuda faptului că face parte din comunitatea mai largă a UE, a menținut independența completă ca stat suveran fără a fi influențată în mod nejustificat de orice țară străină care i-ar submina propriile interese. Nu există niciun grup de lobby care să lucreze în numele unei puteri străine pentru a controla concentrarea guvernului portughez care ar putea lua banii și resursele necesare cetățenilor portughezi. În schimb, SUA sunt, din păcate, dictate de o țară străină care are putere și influență nealterate în ceea ce privește practic toate fațetele corpului de conducere al Americii. Inutil să spun că această țară este Israelul. AIPAC, American Israel Public Affairs Committee (fostul Committee Zionist American pentru Afaceri Publice) este unul dintre cele mai puternice grupuri de lobby politic din SUA, care lucrează pentru politici pro-israeliene, interesele Israelului și ale cetățenilor săi prin influențarea directă a politicienilor americani, precum și a alegerilor din SUA. Este doar unul dintre mai multe grupuri de lobby pro-israeliene din America. Rezultatul acestui lucru este obligația nedeclarată a Americii de a trimite miliarde de dolari Israelului în fiecare an, ceea ce ajută la susținerea sistemului de sănătate universal gratuit al țării, a educației universitare gratuite și a locuințelor accesibile pentru cetățenii săi, în timp ce americanii sunt lăsați să se descurce singuri. Israelul este, de asemenea, esențial în influența sa asupra politicii externe a SUA și a deciziilor luate la Națiunile Unite (indiferent dacă legile internaționale sunt încălcate sau nu). În plus, se poate observa din evenimentele recente din ultimele săptămâni că Israelul are o influență puternică și asupra afacerilor interne ale Americii, așa cum este evident în represiunea protestelor pro-palestiniene din universitățile din toată America. Împreună cu aceasta, practic toate rețelele media americane sunt deținute și controlate de ideologi sioniști pro-israelieni, care alimentează publicul american ceea ce vrea să audă. După toate aparențele, SUA sunt foarte mult o națiune păstrată care și-a pierdut capacitatea de a gândi și de a acționa pentru sine. Adică până când studenții universitari de la est la coasta de vest au decis să ia lucrurile în propriile mâini pentru a încerca să aducă America înapoi acolo unde ar trebui să fie

.

Toate aceste gânduri tulburătoare despre America mi-au fost în minte în trenul cu Licinio până la Lisabona pe 25 aprilie, dar au fost spălate curând odată ce am ieșit pe stradă și democrația a fost afișată pe deplin ca portughezi din toate categoriile sociale, toate partidele politice, toate culorile și vârstele, toate perspectivele s-au unit pentru a sărbători o națiune care stă împreună în solidaritate pentru ei înșiși, precum și pentru cei din întreaga lume care nu sunt la fel de norocoși ca ei. Steagurile Portugaliei și Palestinei erau peste tot. Tobele bătând ale democrației și vocile împotriva celor oprimați erau puternice și răsunau pe Avenida da Liberdade și nu numai. Floarea reprezentativă a garoafei roșii a libertății a împodobit hainele celor prezenți. La un moment dat, întreaga scenă m-a adus la lacrimi. Asta ar trebui să fie America, asta ar putea fi America: un model pe care întreaga lume să-l vadă și să-l imite, să trăiască și pentru care să trăiască. 25 aprilie nu este doar o zi, ci o chemare pentru o lume mai bună. Trăiască democrația!! Trăiască Revoluția Garoafelor!!